Merită să rămâi drept? -Ciprian Sarban

„Suntem de mici educați cu principiul recompensei (sau al pedepsei). Pentru a face bine ni se promite o răsplătire pozitivă sau ni se promite binele în schimbul unei bune purtări. Până la un punct e normal, însă sunt momente în viață când trebuie să depășim acest gen de feedback și să ne păstrăm principiile, să facem binele chiar dacă… 

Personajul biblic Iov e unul care, probabil, nu poate fi egalat de alți oameni în ce privește respectarea integrității. Cu toate acestea, pentru o perioadă, el a suferit cumplit, așa încât cei care priveau la el puteau să se întrebe: ”Merită să te porți cu integritate și să ai parte de o asemenea soartă”? Da, exemplul lui Iov, cel puțin pentru o vreme și pentru contemporanii lui, era unul care ar fi descurajat purtarea dreaptă. Condiția în care Ion a ajuns era una de plâns, una jalnică, strigătoare la cer. Cum să rămâi drept, cum să trăiești în curăție de inimă dacă riști să ajungi în așa situație? Descurajant! 

Conștient de această posibilă alunecare Iov remarcă: ”Cei drepți sunt înmărmuriți când văd aceasta; cel nevinovat se ridică împotriva celui lipsit de evlavie. Totuși, cel drept se ține de calea lui și cel cu mâinile curate va fi și mai tare”. (NTR – Iov 17:8-9). El crede și afirmă că omul drept va rămâne credincios principiilor sale chiar văzând că uneori dreptatea nu este răsplătită după regula ”binecuvântării celor care se poartă după dreptate”. Cel drept rămâne așa din principiu, nu doar pentru ”răsplată”, pentru câștig, pentru o viață prosperă și liniștită!

Trăim dealtfel o perioadă când dreptatea, loialitatea, transparența, modestia, munca, evaluarea cinstită nu sunt încurajate, apreciate, nu conduc de multe ori la un feedback pozitiv. Ba chiar, realizezi că cine încearcă să le adopte are mai degrabă de suferit. Dacă ești fairplay riști să pierzi meciul și ești fluierat de spectatori. Dacă nu copii ți-o iau alții înainte. Dacă respecți anumite principii ești marginalizat. Ba chiar ai impresia că nici cerul nu e atent la strădania ta de a fi curat… Ce vom face noi? Ne adaptăm cerințelor pentru a ”reuși” sau căutăm principial o trăire după dreptate?”

— Citește pe cipriel.wordpress.com/2022/01/22/merita-sa-ramai-drept/

Scrisoare de rămas bun. Samuel Piscuc

…Cuvinte

Putem dezorienta oamenii, cu o forță inimaginabilă, folosind cuvintele potrivite…! Chiar dacă, aparent, oamenii nu își modifică traiectoria vieții și par foarte stabili, sigur am contribuit la modificări consistente, pe termen scurt, a trăirilor emoționale!

Cu cât îi controlăm pe alții mai mult, cu atât ne controlăm pe noi înșine mai puțin! Și, cu cât ne controlăm mai puțin pe noi înșine, cu atât interpretăm modelarea celorlalți, ca fiind libertatea care ni se cuvine!

Să ai directivă proprie salvarea ta și a celor din jur.

…Oameni

Oamenii trebuie „citiți” ca pe o carte, în cel mai scurt timp, și așezați în biblioteca personală pe raftul care îi poate suporta, altfel… raftul se rupe și se „amestecă” și cărțile. Va trebui să muncești mult, restaurându-l. Când întâlnești noi oameni, nu te grăbi și așază-i cel mai la îndemână, pentru a rămâne acolo, să treacă testul timpului și regulile bibliotecii sufletului tău.

...Prieteni

Din când în când, ai nevoie să te reetalonezi și asta o poți face, discutând cu cei doi-trei oameni pe care i-ai păstrat și îi păstrezi în lungul tău drum prin viață.

…Motivație

Cred despre competiție că e bună într-o singură situație, circumstanță. Numai când concurezi cu tine. Să depășesc pe cineva care are alt caracter, are altă voință, are altă educație, altă credință, alt statut economic, mie mi se pare o tâmpenie.

Lucrează cu ce ai… nu cu ce nu ai… nu te uita și lupta să ai ce are altul… Luptă-te să ai ce ai tu, te rog, nu uita asta… luptă-te să ai ceea cecai deja.

Ca cine vrei să ajungi? Cred că cel mai bine ajungi ca tine, dar poți discuta asta…

Azi din darul tău, ce ai oferit altora?… așa, l-ai dublat…

Dacă alegi să mături strada, să o mături bine.

…Zbor

Vulturii au destinația înălțimii, zboară mai aproape de cer, mai aproape de Dumnezeu, unde arcul nu ajunge și săgeata se îndoaie când întâlnește distanța. Dacă, din greșeală, vei fi rânit, până jos aerul va vindeca rănile și te vei înălța iarăși. Nu-i sănătos să guști noroiul, să scurmi, să cauți pietre scumpe.

Povestiri despre om. Noica

Dacă nu prind lucrul în unitatea și identitatea lui, dacă nu pot istorisi despre el decât ce îmi este, atunci ar însemna că eu sint cel care aduc în el diversitatea proprietăților.

Nu poți să negi ce ești și ce este în lucruri, ceea ce rămâne statornic în ele, așa cum va rămâne conștiința. Dar poți spune ba senzației și pretențiilor ei.

„Căci de la adevărul care era pentru conștiință altceva decât ea, treci acum la conștiința care își este ei însăși adevărul” -Hegel

Impudoare. Liiceanu

A-ți fi rușine să te repeți, în spațiul gândirii, e cea mai mare eroare. Dar trebuie să știi cum s-o faci, cum să reiei la nesfârșit, stilistic vorbind, același gând. De fapt, adâncindu-l.

Toți gânditorii lumii și-au impus gândul repetându-l la nesfârșit. Au știut că doar obsesia capătă relief și poate pătrunde în lume. Trebuie cu-adevărat să crezi că ideea ta mută lumea din loc, să ai curajul s-o reiei iar și iar, modelând-o în fel și chip.

Potrivit lui Noica, pentru a deveni filozof, trebuia să ai o idee, o idee care să te poarte cu ea toată viața, pe care să o modulezi și care, ca răsplată, te scotea ca o macara miraculoasă din mlaștina vieții și te depunea pe țărmurile spiritului.

Să-ți alunece mintea pe pereții gândurilor altora, gândurile tale să le răspundă, să se ciocnească de ele, să se reflecte în ele, să le reia, să le amplifice, să le dea altă turnură, ca într-o uriașă încăpere cu oglinzi deformatoare.

Cum poți să fii autentic fără să te vaieți? Sau să te vaieți cu atâta gust, încât să-ncepi să te simți bine, ba, mai mult, să-i faci și pe alții să se simtă așa?

Despre pământ și om…

„Ca și lumea, ca și oamenii, nici pământul nu e peste tot același. E mai rodnic ori mai searbăd, mai mustos sau uscat, viu sau mort. Există pământ lipicios, bun pentru oale sau clopote, ori nefolositor, care se fărâmă între degete și nu se leagă. Pământ pentru case, pământ pentru brazde, pământ pentru flori, pământ pentru drum și pământ pentru îngropăciune. Acolo unde pământul este neliniștit și trudit, locul de deasupra e liniștit. Așa se întâmplă, de pildă, în cimitire, unde pământul trudește, aerul de deasupra în schimb e tihnit.”

-Varujan Vosganian, Cartea șoaptelor

Eclesiastul

„Am mai văzut că orice muncă și orice îndemânare la lucru își au temeiul în invidia omului față de aproapele său. Și aceasta este o deșertăciune și o goană după vânt.”

„Dimineața seamănă-ți sămânța și până seara nu lăsa mâna să ți se odihnească, fiindcă nu știi ce va reuși, aceasta sau aceea sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune.”

Lacrimi și sfinți. Emil Cioran

„El îmi ceru inima mea, pe care Îl rugai s-o ia, ceea ce și făcu, și o puse într-a Sa… în care am văzut-o ca un mic atom ce se consuma în acest cuptor arzător; de unde, scoțând-o ca o flacără arzătoare în formă de inimă, o repuse în locul de unde o luase.” (Marguerite Alacoque)

„Sfințenia: sentimentul de a fi tot și evidența de a nu fi nimic…” (Paul Valery)

Cine a învins frica de moarte, a învins și viața.

Toată devenirea nu este decât un suspin cosmic. Noi înșine nu suntem decât niște răni ale firii, iar Dumnezeu un Toma Necredinciosul.

Noi cădem, fiindcă ne uzăm în prea multă individualizare, ne îndoim sub blestemul individuației; îngerii, fiindcă nu mai pot suferi atâta perfecțiune incoloră, Plictiseala de paradis, exasperarea de inocență și curiozitatea vicioasă a cunoașterii le toarnă o neliniște în suflet, care nu este decât o sete de pâmânt. Pe când omul este chinuit de regretul paradisului, îngerii suferă de nostalgia lumii.

Le voi șopti frunzelor…

Dacă vei muri toamna… sufletul să ți se atingă de fiecare frunză, care în cădera ei, să-ți ofere ultimele arome de natură și… prima impresie despre desprindere și zbor. Eu le voi șopti mereu frunzelor dacă vei muri toamna, să-și amintească că sufletul tău nu e viu sau mort, ci o melodie plină de emoție și sentiment între trupul de jos și duhul ce se-ndreaptă spre cer. Le voi șopti frunzelor să danseze în gravitația lor, pe fundalul sufletului tău…

Frații Karamazov (vol I) -Dostoievski

Despre libertate

Nu există pentru omul liber o grijă mai statornică și mai chinuitoare decât aceea de-a afla mai degrabă în fața cui se cuvine să-și încredințeze harul libertății și să se plece până la pământ. Numai aceluia însă care va izbuti să-i împace conștiinta, îi va fi dat să pună stăpânire pe libertatea lui.

Cine altul ar putea fi în masura sa stăpânească oamenii decât Acela care le stăpânește cugetul și în mâinile Căruia se afla Pâinea lor?

Omul preferă linistea si chiar moartea libertatii de a alege singur intre bine si rau! Nu exista nimic mai ademenitor pentru el decat libertatea constiintei, dar in acelasi timp nu exista nimic mai cumplit! Iar Tu, în locul unor principii temeinice, care ar fi statornicit o dată pentru totdeauna liniștea în constiinta umana, ai ales tot ce se poate mai ciudat, mai nedeslușit si mai vag, tot ce depaseste puterile oamenilor… procedând ca si cum nu i-ai fi iubit câtuși de puțin. Cine? Tocmai Tu, care ai pogorât pe pamânt să-Ți jertfesti viata pentru ei! În loc de a căuta sa le zălogești libertatea, Tu le-ai sporit-o si mai mult, aruncând pe veci chinuitoarea ei povara asupra împărăției sufletului omenesc. Ai vrut să ai parte de dragostea liber consimtita a omului, ai dorit ca el sa te urmeze da bunăvoie, ademenit si subjugat de Tine, de ideea Ta. În locul legii strabune, pe care se putea bizui din momentul acela, omul trebuie sa aleagă ce este rău si ce este bine, având înaintea ochilor doar chipul Tău drept călăuză menită sa-i îndrepte pașii, dar cum de nu Te-ai gandit că așezând pe umerii lui o povara atât de grea ca libertatea de a alege, pana la urma el va ajunge să pună la îndoiala pana și chipul Tău și să tăgăduiască adevărul propovăduit de tine? …I-ai lăsat să se zbată într-o incertitudine atât de chinuitoare, cu atâtea griji pe cap și atâtea probleme fara dezlegare!”

Deodată am auzit ploaia venind… Nichita Stănescu

Deodată am auzit ploaia venind.
De sus, cînd vopseam balustrada, am auzit-o ! Blocuri de tăcere azvîrlea înainte-i,
pe-acoperişe.

Deodată am auzit ploaia venind
ca o turmă de gazele în goană,
pe acoperişe.
Înaintea ei alerga tăcerea
cu torţe de praf.

Deodată am auzit ploaia venind.
De aceca mi-am smuls cămaşa,
arătîndu-mi bulgării lucitori ai umerilor
spre marele oraș, strigîndu-i :

iute, bătrâne,
să ne prindă și pe noi
o trîmbă de răcoare — și-apoi,
mai departe !

Eseuri de duminică. Noica

FOLOASELE SUFLETEȘTI ALE VACANȚEI

„Există o anumită întrebare ce sub forma nevinovată a unei compoziţii de limba română a chinuit copilăria fiecăruia dintre noi. Întrebarea este: cum aţi petrecut vacanța? Și e lesne să-ți închipui, oricât de departe ai fi de asemenea preocupări didactice, o mână de copil șovăind pe întinsul hârtiei şi nereușind, după lungi sferturi de oră, decât să scrie: „În vara aceasta am fost la verii mei — să spunem — în județul Buzău, la Berca. Acolo am făcut baie în râu și m-am plimbat cu bicicleta…” şi aşa mai departe, până se umple o pagină şi jumătate de scris mare.

Şi cu toate acestea, profesorii noştri aveau şi au dreptate: e plin de sens să te întrebi ce ai făcut atunci când nu aveai nimic de făcut; când erai liber să faci orice. E plin de sens atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari. De obicei, oamenii îşi închipuie că se definesc prin ocupațiunile lor şi, în primul rând, prin activitatea lor socială; dar, omeneşte vorbind, ei se definesc mult mai bine prin iniţiativele pe care le iau singuri şi atunci când sunt liberi să facă orice. Ei însă pun mai mult preţ pe personalitatea lor socială decât pe valoarea lor umană.”

„Cine nu făptuieşte ceea ce trebuie în cursul anului este vinovat în primul rând faţă de ceilalți; dar cel care nu-și umple cum trebuie o vacanță este vinovat faţă de sine. Și e o întrebare de pus: care dintre examene e mai greu, cel din cursul anului, in fata unei comisii, sau cel din cursul vacantei, in fata unei conștiinte?”

„În timpul anului de lucru trebuie, mai mult sau mai puțin, să ai un interes egal pentru toate. Vacanţa îţi îngăduie să alegi; adica sa respingi şi să preferi. Nu e nevoie să le faci pe toate bine, căci însăşi viața e selecţie. Dar hotărăşte-te din timp, alege ceva, urmăreşte gândul acesta unic.”

„Numai în vacanță afli atâta libertate şi atâta răspundere câte îţi sunt trebuincioase spre a te defini. Pentru viața sufletească a cuiva, o vacanţă în care insul nu s-a definit ceva mai bine, descoperindu-şi noi preferinţe şi vocaţii, sau una în care nu s-a regăsit pe sine, cultivându-şi-le pe cele vechi, e o vacanță pierdută.

Când doi prieteni se întâlnesc, după vacanță, fiecare încreabă pe celălalt: unde ai fost? și atunci, cel întrebat începe să povestească despre munte sau despre mare, unde va fi fost; despre vreme, oameni și întâmplări, mai ales despre întâmplări. Dar, între prieteni buni cel puţin, o altă întrebare ar fi cea potrivită: nu „unde ai fost“; ci „până unde ai fost?“, cât de departe ai mers în truda aceasta de a te regăsi, în tihna vacanței, de a te reîmprospăta la izvoarele cele adevărate ale fiinţei tale? În timpul anului ai fost în slujba altora, pe care a trebuit să-i asculți, ale căror regulamente a trebuit să le respecţi, în ale căror idealuri a trebuit să crezi. Acum eşti oare destul de odihnit trupeşte, dar mai ales destul de adâncit sufletește, pentru a putea reîncepe lupta aceasta cu o lume care vrea neîncetat să te înstrăineze?”

DESPRE NOROC

Minima moralia. Pleșu

I-au trebuit 25 de ani de singuratate pentru ca nu nevoia sa sa decida intalnirea cu celalalt, ci nevoia celuilalt. Cand esti pregatit sa raspunzi nevoilor celuilalt, esti pregatit sa reintalnesti alteritatea semenilor tai nu in limitele unui schimb negustoresc, mutilant pentru toti, ci in limitele unei comune raportari – recunoscatoare.

Robinson nu face decat sa-i transmita lui Vineri ceea ce invatate el insusi, pe insula, in cei 25 de ani de singuratate. Caci la atat se reducea, in fond, invatatura sa: o mai clara intuitie a binelui si raului, capacitatea de a raspunde mai firesc si mai intemeiat „da” sau „nu” la marile alternative ale sufletului si capacitatea da a decreta drept stapanitoare, o instanta mai adanca decat cea a sinelui propriu.

Spovedanie. Tolstoi

Lăsându-mă în voia laturii luminoase a cunoștințelor, am înțeles că nu fac altceva decât să-mi întorc privirile de la Problemă. Indiferent cât de ispititoare și de limpezi erau orizonturile care mi se deschideau, oricât de ademnitor ar fi să mă cufund în infinitul acestor cunoștințe, am înțeles că acestea sunt cu atât mai limpezi, cu cât îmi sunt mai puțin necesare și îmi răspund mai puțin la Întrebare.


Aceste cunoștințe sunt foarte interesante, foarte atrăgătoare, dar exacte și clare în măsură invers proporțională cu aplicabilitatea lor: cu cât se străduiesc mai mult să dea răspunsuri la probleme, cu atât devin mai neclare și mai puțin atrăgătoare.